Cărucior0articole

Cart

0
Cărucior0articole

Cart

AcasaTermeni și condiții

Termeni și condiții

Termenii si conditiile din cadrul acestui website sunt in conformitate cu prevederile OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor (persoane fizice) în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, conform OG 21/1992 privind protectia consumatorilor si conform Legii 449/2003 privind garantiile si drepturile associate acestora. Prezentele acte normative nu se aplica persoanelor juridice.
Conform OUG 34/2014, un contract de vânzare la distanta reprezinta orice contract încheiat între profesionist şi consumator fără prezenţa fizică simultană a profesionistului şi a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanţă, până la şi inclusiv în momentul în care este încheiat contractul (confirmarea acceptării comenzii de catre profesionist), în temeiul căruia profesionistul se angajează să transfere proprietatea asupra unor produse către consumator, iar consumatorul se angajează să plătească preţul acestora,
Modalitatile prin care se incheie contracte pe acest website sunt: contracte incheiate la distanta prin utilizarea ca mijloc de comunicare convorbirea telefonica, precum si contracte incheiate in afara spatiilor comerciale. Inainte de incheierea contractului, clientului i se va transmite pe un suport durabil un contract/oferta de vanzare produse semnat de catre vanzator, care cuprinde toate elementele obligatorii cf OG 34/2014 astfel incat consumatorul sa poate lua o decizie in cunostinta de cauza.
Aceste elemente de informare sunt: identitatea vanzatorului, produsele care fac obiectul vanzarii la distanta si caracteristicile acestora, pretul total al produselor, modalitati de plata, durata de valabilitate a contractului, termeni de livrare, conditii de montaj, dreptul de retragere si drepturile asociate, optiunea consumatorului de a se include sau nu in baza de date cu caracter confidential, etc.
Momentul incheierii contractului reprezinta confirmarea acceptarii comenzii de catre societatea noastra dupa verificarea contractului de vanzare transmis de catre client si asumat prin semnatura.

Termene
Toate termenele incluse în termeni si conditii se interpretează drept termene exprimate în zile calendaristice. Dacă un termen exprimat în zile se calculează din momentul în care intervine un eveniment sau se realizează un act, ziua în cursul căreia a avut loc acest eveniment sau se realizează acest act nu se ia în seamă la calculul termenului. În cazul în care ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, societatea noastra prelungeşte termenul în mod corespunzător.

Preturi
Pe site, nu sunt prezentate informatii despre pret si disponibilitate in stoc., intrucat produsele sunt si pot fi customizabile tehnic si se dimensioneaza in functie de particularitatile aflate la locatia clientului. Aceste detalii tehnice se stabilesc in urma discutiilor telefonice sau deplasarii la locatia clientului si efectuarea de masuratori (debite, parametri privind calitatea apei, etc). Pretul produselor va fi comunicat clientului pe suport durabil inainte de incheierea contractului si producerea de efecte obligatorii asupra acestuia.

Conditii de livrare
Societatea livreaza GRATUIT (fara costuri) produsele transferând posesia fizică sau controlul asupra produselor către dvs, fără întârziere nejustificată şi în orice caz in termenii de livrare mentionati si conveniti de ambele parti prin contract SAU în decurs de, cel mult, 30 de zile de la încheierea contractului. In cazul în care nu ne indeplinim obligatia de a livra produsele la momentul convenit cu dvs. sau în termenul de maxim 30 zile, dvs. aveti dreptul de a solicita efectuarea livrarii într-un termen suplimentar, corespunzător circumstanţelor. În cazul în care nu vom livra produsele în termenul suplimentar respectiv, aveti dreptul, după caz, la rezilierea contractului. La rezilierea contractului, societatea noastra va rambursa, fără întârzieri nejustificate, toate sumele plătite în temeiul contractului cu dvs. şi în decurs de cel mult 7 zile de la data la care ne-ati comunicat decizia de terminare a contractului.
Dvs. beneficiati de o perioada de 14 zile pentru a va retrage dintr-un contract la distanta, fara a fi nevoit sa justificati decizia de retragere si fara a suporta alte costuri decat cele direct legate de returnarea produselor. Perioada de retragere expira in termen de 14 zile din ziua in care dvs. sau o parte terta, alta decat transportatorul si care este indicata de catre dvs., intra in posesia fizica a produselor sau ziua in care dvs. sau o parte terta, alta decat transportatorul si care este indicata de dvs., intra in posesia fizica a ultimului produs /ultimei piese (in cazul in care dvs. comandati printr-o singura comanda produse multiple/piese care vor fi livrate separat).

Exercitarea dreptului de retragere
Pentru a vă exercita dreptul de retragere trebuie să ne informaţi cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract. Inainte de expirarea perioadei de retragere (14 zile), sunteti obligati sa ne informati cu privire la decizia dvs de retragere din contract. In acest scop, aveti la dispozitie formularul standard de retragere mentionat mai jos sau puteti face orice alta declaratie neechivoca prin care va exprimati decizia de retragere din contract specificand produsele achizitionate (e-mail / fax / posta, etc) iar noi va vom comunica, fara intarziere, pe un suport durabil, confirmarea de primire a formularului de retragere.
Model standard de formular de retur

Obligatiile dvs in cazul returului
Dvs sunteti obligat sa returnati produsele catre societatea noastra (sau unei persoane autorizate de catre societatea noastra sa receptioneze produsele), fara intarziere nejustificata si in decurs de cel mult 14 zile de la data la care ne-ati comunicat decizia dvs de retragere din contract, prin transmiterea formularului de retragere sau prin orice declaratie neechivoca mentionata la sectiunea “Exercitarea dreptului de retragere”. Termenul este respectat daca produsele sunt trimise inapoi de dvs inainte de expirarea perioadei de retragere de 14 zile. Dvs suportati doar costurile directe legate de returnarea produselor. Pentru a respecta termenul-limită de retragere este suficient să trimiteţi comunicarea privind exercitarea dreptului de retragere înainte de expirarea perioadei de retragere.
Expediaţi produsele sau înmânaţi-le direct nouă, fără întârzieri nejustificate şi, în orice caz, în decurs de maximum 14 zile de la data la care ne-aţi comunicat retragerea. Termenul este respectat dacă produsele sunt trimise înapoi înainte de expirarea perioadei de 14 zile.

Obligatiile noastre in cazul returului
Dacă vă retrageţi, vom rambursa orice sumă pe care am primit-o de la dumneavoastră, inclusiv costurile livrării, cu excepţia costurilor suplimentare determinate de faptul că aţi ales altă modalitate de livrare decât cel mai ieftin tip de livrare standard oferit de noi, fără întârzieri nejustificate şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care suntem informaţi cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract. Vom efectua această rambursare folosind aceeaşi modalitate de plată ca şi cea folosită pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care v-aţi exprimat acordul expres pentru o altă modalitate de rambursare; în orice caz, nu vi se vor percepe comisioane ca urmare a unei astfel de rambursări
Cu exceptia cazului in care recuperam noi produsele, avem posibilitatea legala de a amana rambursarea platii pana la data receptionarii produselor care au facut obiectul vanzarii sau pana la momentul primirii unei dovezi din partea dvs conform careia ati trimis produsele catre noi, fiind valabilă data cea mai apropiată

Exceptii de la returului

Dvs sunteti responsabil doar in ceea ce priveste diminuarea valorii produselor rezultata din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor si functionarii produselor. Societatea noastra va face dovada diminuarii valorii produselor care rezulta diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor si functionarii produselor care nu va fi descurajanta pentru dvs astfel incat sa va impiedicam exercitarea dreptului de retragere.
Suplimentar fata de exceptiile de la retragere a produselor cf OUG 34/2014 (art 16), nu pot fi returnate produsele care prezinta modificari fizice sau optice, lovituri, ciobiri, zgarieturi, taieturi si alte defecte ce le poate prezenta un produs neconform. Nu se accepta pentru returnare produsele care prezinta modificari fizice, urme de folosire excesiva sau interventii neautorizate, astfel incat obiectul nu mai poate fi adus la conformitatea initiala prin reparare in vederea recomercializarii. De asemenea, nu se returneaza produsele confecţionate după specificaţiile prezentate de consumator sau personalizate.
Pentru produsele returnate folosite se va face diminuarea valorii conform OUG 34/2014, art. 14, alin. 3. Produsele care pot face obiectul diminuarii contractului sunt consumabilele utilizate (care in contact cu apa isi pierd proprietatile initiale si nu mai pot fi comercializate ulterior): cartuse filrtrante osmoza, rasina, sare, conectori dedurizatori, etc.

Costuri si taxe speciale pentru renuntarea la cumparare
Costuri suportate de catre cumparator:
Veti asigura costurile de retur si transport curier in cazul caruia renuntati la achizitionarea produsului in termen de 14 zile de la receptia produsului. (art.14. punctul 2 )
Daca produsul este returnat intr-o stare in care nu mai poate fi vandut ca si nou, vi se va solicita o taxa pentru readucerea in stadiul initial (daca este posibil) sau pentru a acoperi diferenta de pret rezultata din vanzarea produsului ca second-hand sau, la optiunea dvs, va vom reexpedia produsul, pe cheltuiala dvs. (art.14.punctul 3);
Costuri suportate de catre vanzator:
Asiguram costurile de transport (retur) in cazul in care produsul nu este conform cu specificatiile din oferta de pe site, a produsului ce nu este conform specificatiilor mentionate in comanda dvs sau a produsului nefunctional sau a coletelor ce prezinta deteriorari la receptie. In cazul in care ati optat pentru montajul produselor de catre societatatea noastra, inclusivcosturile de demontare sunt asigurate gratuit.

Transferarea riscului
Livrarea produselor catre dvs cade in responsabilitatea noastra. În cazul contractelor în care societatea noastra livrează produsele către dvs (inclusiv prin intermediul unui societati de curierat), riscul de pierdere sau de deteriorare a produselor va este transferat abia în momentul în care dvs sau o parte terţă desemnată de dvs, alta decât transportatorul, intră în posesia fizică a produselor. Cu toate acestea, riscul va este transferat in cazul exercitarii dreptului de retragere din contract, în momentul livrării produselor către transportator, dacă transportatorul a fost însărcinat de către dvs să transporte produsele, iar această opţiune nu a fost oferită de către societatea noastra, fără a aduce atingere drepturilor dvs faţă de transportator.

Plata

Produsele achizitionate de pe website-ul nostru pot fi achitate prin trei modalitati de plata:

a. Numerar la livrare;

b. Plata cu cardul (se face prin portalul Netopia);

c. Plata in 6 rate fara dobanda (se face prin portalul Netopia, iar banca prin care se poate lua creditul este Credit Europe Bank).

Garantii si drepturile asociate acestora
Conform OUG 21/1992 (rep.) și Legii 449/2003 modificată, vânzătorul se obligă să asigure o garanție de 2 ani de la data recepției produsului și o durată medie de utilizare de 6 ani de la data semnării fișei de recepție. În cazul solicitării garanției, să intervină în termen de 15 zile calendaristice de la data la care a fost notificat aducând la conformitate produsul în primul rând prin reparare utilizând doar piese noi, apoi prin înlocuire sau rezoluțiunea contractului dacă nu este disproporționată, dacă celelalte măsuri reparatorii nu au putut fi realizate, în fiecare caz fără plată. Garanția este prelungită de către vânzător cu perioada de timp ce produsul a staționat în service pentru reparații. Consumatorul trebuie să informeze vânzătorul despre lipsa de conformitate în termen de două luni de la data la care a constatat-o. Până la proba contrară, lipsa de conformitate apărută în termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezumă că a existat la momentul livrării acestuia, cu excepţia cazurilor în care prezumţia este incompatibilă cu natura produsului sau a lipsei de conformitate.

Dreptul de a actualiza continutul site-ului
Societatea noastra isi rezerva dreptul de a putea efectua orice modificari ale acestor prevederi, precum si orice modificari ale website-ului, fara o notificare prealabila a utilizatorilor sau clientilor. Societatea noastra nu va putea fi considerata responsabila pentru eventualele erori aparute pe website din orice cauza, inclusiv din cauza unor modificari efectuate de de catre administratorul website-ului.

LEGEA APLICABILA – JURISDICTIA
Prezentul contract este supus legii romane. Eventualele litigii aparute intre organizator si participantii la campanie se vor rezolva pe cale amiabila sau, in cazul in care aceasta nu va fi posibila, litigiile vor fi solutionate de instantele judecatoresti romane competente sau prin intermediului platformei europene de solutionare online a reclamatiilor https://ec.europa.eu/consumers/odr/main/index.cfm?event=main.home2.show&lng=RO

POLITICA DE CONFIDENTIALITATE – PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Denumirea operatorului de date cu caracter personal: firma TOTAL CLEAN EXPERT S.R.L.
Iti multumim pentru interesul fata de compania noastra si de serviciile comercializate de noi. Cand intri intr-o relatie de orice fel cu noi, ne incredintezi informatiile tale.
Conform cerintelor Regulamentului (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE (in continuare denumit „GDPR”) aplicabil din data de 25 mai 2018, avem obligatia de a administra in conditii de siguranta si numai pentru scopurile specificate, datele personale pe care ni le furnizati prin utilizarea site-ului nostru, in acord cu prevederile GDPR.
Scopul acestei Politici de confidentialitate este sa iti explice ce date prelucram, de ce le prelucram si ce facem cu ele. Iti luam in serios confidentialitatea si nu vindem niciodata liste sau adrese de e-mail. Fiind pe deplin constienti de faptul ca informatiile personale iti apartin, facem tot posibilul sa le stocam in siguranta si sa le prelucram cu atentie. Nu oferim informatii unor parti terte fara a te informa. Aceste informatii sunt importante. Speram sa le citesti cu atentie.
Protectia datelor dumneavoastra cu caracter personal este foarte importanta pentru societatea noastra , ale caror date sunt specificate in sectiunea de contact, si ne dorim ca dumneavoastra sa fiti informat corespunzator cu privire la modul si scopurile In care prelucreaza datele dumneavoastra cu caracter personal.
SC TOTAL CLEAN EXPERT SRL, a luat masuri tehnice si organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal impotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificarii, dezvaluirii, accesului neautorizat sau oricarei alte forme de prelucrare ilegala, precum si cu privire la stergerea sau rectificarea datelor inexacte sau incomplete din punct de vedere al scopului pentru care sunt colectate si pentru care vor fi ulterior prelucrate.
Principiile prelucrarii datelor cu caracter personal
1.1. Sunt prelucrate cu buna-credinta si in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare.
1.2. Sunt colectate in scopuri bine determinate, explicite si legitime, iar prelucrarea ulterioara nu va fi incompatibila cu aceste scopuri.
1.3. Sunt adecvate, pertinente si neexcesive prin raportare la scopul in care sunt colectate si ulterior prelucrate si nu se stocheaza pentru o perioada mai lunga decat este necesar pentru realizarea scopurilor In care au fost colectate.
Reguli generale
2.1. Prezenta Politica stabileste masuri tehnice si organizatorice implementate de societatea noastra, pentru indeplinirea obligatiilor referitoare la confidentialitatea si securitatea prelucrarilor efectuate In cadrul activitatii sale. Prin cerinte minime de Securitate si confidentialitate este avut in vedere un complex de masuri tehnice, informatice, organizatorice, logistice si proceduri prin care se asigura un nivel minim de securitate al prelucrarilor.
2.2. Pentru Indeplinirea prevederilor legale aferente si In vederea satisfacerii cerintelor pastrarii In siguranta a datelor si informatiilor, societatea noastra a elaborat si implementat o serie de politici si masuri organizatorice si tehnice orientate privind:
Utilizarea dispozitivelor mobile
Securitatea informatiei
Pastrarea , gestionarea si accesul la date cu character personal
Masuri antispam
Asigurara securitatii fizice
Utilzarea emailului si a internetului
Instruirea si asigurarea confidentialitatii personalului si a persoanelor imputernicite;
Categoriile de date cu caracter personal colectate si scopul colectarii
Datele cu caracter personal la care se face referire in prezenta Politica includ elemente de identificare, dupa caz, de tipul nume si prenume, telefon, adresa de domiciliu, adresa de livrare, adresa de e-mail, date bancare sau alte asemenea, care servesc la identificarea dumneavoastra sau a persoanelor care va reprezinta ori pe care le reprezentati.
Societatea noastra se angajeaza in fata clientilor sai sa nu furnizeze aceste date unor terte persoane sau companii , sub forma de baze de date (gratuit sau contracost) si sa le utilizeze exclusiv in vederea derularii relatiei comerciale dintre parti. Colectarea si prelucrarea datelor cu caracter personal ale minorilor de catre societatea noastra se vor face doar cu acordul explicit al parintilor sau al altor reprezentanti legali.
Colectam urmatoarele tipuri de date personale de la dvs. si le folosim la:
– Nume si prenume – avem nevoie de aceste date pentru livrarea produselor comandate
– E-mail – adresa de e-mail o folosim pentru a va confirma comanda, pentru a va informa despre stadiul comenzii dvs, pentru a va trimite ofertele cerute de dumneavoastra. De asemenea adresa de e-mail o folosim pentru a comunica cu dumneavoastra pentru a va rezolva o problema
– Numar de telefon – pentru a va putea contacta pentru confirmarea comenzii, pentru a va putea oferi detalii cu privire la comanda, pentru a va putea contacta in momentul in care comanda este completa sau aceasta este in curs de expediere catre dumneavoastra. Va vom contacta pentru a grabi rezolvarea unei probleme; comunicarea va fi inregistrata pentru a documenta problema dvs si rezolvarea ei. Pe numarul de telefon veti primim SMS-uri cu informatii despre comanda sau oferta dumneavoastra
– Detalii de facturare, adresa – avem nevoie de aceste date, pentru facturarea, livrarea si intocmirea documentelor fiscal anuale
– Cont bancar – pentru a returna contravaloarea banilor in cazul unui retur
Destinatarii datelor cu caracter personal prelucrate
O parte din aceste date pot fi comunicate doar catre parteneri contractuali ai Societatii noastre, denumiti destinatari (ex: parteneri contractuali si potentiali parteneri contractuali ai operatorului angajati ai societatii, firme de curier si posta) precum si altor persoane fizice sau juridice imputernicite sa prelucreze date cu caracter personal in numele societatii (ex: avocati, contabili, auditori, consultanti)
Datele dumneavoastra personale vor putea fi transmise autoritatilor in drept cu scopul verificarii tranzactiilor comerciale sau altor autoritati in drept pentru efectuarea oricaror verificari justificate in baza legii. Datele furnizate sunt strict confidentiale. Societatea noastra se angajeaza in fata clientilor sai sa nu furnizeze aceste date unor terte persoane sau companii , sub forma de baze de date (gratuit sau contracost) si sa le utilizeze exclusiv in vederea derularii relatiei comerciale dintre parti. Colectarea si prelucrarea datelor cu caracter personal ale minorilor de catre societatea noastra se vor face doar cu acordul explicit al parintilor sau al altor reprezentanti legali.
Drepturile persoanelor a caror date personale sunt colectate si/sau prelucrate
Beneficiati de urmatoarele drepturi cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal care va privesc:
5.1. Dreptul de informare
Aveti dreptul de a obtine de la TOTAL CLEAN EXPERT cel putin urmatoarele informatii, cu exceptia cazului In care sunteti deja in posesia informatiilor respective:
a) identitatea operatorului si a reprezentantului acestuia, daca este cazul;
b) scopul in care se face prelucrarea datelor;
c) informatii suplimentare, precum: destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor; daca furnizarea tuturor datelor cerute este obligatorie si consecintele refuzului de a le furniza; existenta drepturilor prevazute de prezenta lege pentru persoana vizata, In special a dreptului de acces, de interventie asupra datelor si de opozitie, precum si conditiile In care pot fi exercitate;
d) orice alte informatii a caror furnizare este impusa prin dispozitie a autoritatii de supraveghere, tinand seama de specificul prelucrarii.
5.2. Dreptul de acces la date
Aveti, de asemenea, dreptul de a obtine de la firma TOTAL CLEAN EXPERT, la cerere si in mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului ca datele care va privesc sunt sau nu sunt prelucrate de Societatea noastra.
5.3 Dreptul de interventie asupra datelor
Totodata, aveti dreptul de a obtine de la operator, la cerere si In mod gratuit, rectificarea, actualizarea, blocarea sau stergerea datelor a caror prelucrare nu este conforma legii, in special a datelor incomplete sau inexacte.
5.4 Dreptul de opozitie
In plus, aveti dreptul de a se opune In orice moment prelucrarii datelor cu caracter personal care va privesc de catre Societatea noastra.
5.5 Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale
Un alt drept de care beneficiati este dreptul de a cere si de a obtine retragerea/ anularea/ reevaluarea oricarei decizii care produce efecte juridice In privinta dumneavoastra, adoptata exclusiv pe baza unei prelucrari de date cu caracter personal, efectuata prin mijloace automate, destinata sa evalueze unele aspecte ale personalitatii dumneavoastra, precum competenta profesionala, credibilitatea, comportamentul ori alte asemenea aspecte.
5.6 Dreptul de a va adresa justitiei
In acelasi timp, aveti, dreptul de a va adresa justitiei pentru apararea oricaror drepturi garantate de lege, care v-au fost Incalcate.
Dezvaluirea datelor cu caracter personal catre terti
Datele colectate sunt dezvaluite catre terti numai in cazul In care societatea noastra este tinuta de o obligatie legala In acest sens. Orice dezvaluire catre terti In alte conditii a datelor cu caracter personal va fi facuta numai cu acordul dumneavoastra expres, exprimat In prealabil.

Contact
Pentru exercitarea drepturilor mentionate anterior sau pentru solicitari sau intrebari cu privire la prezenta Politica sau daca aveti motive sa credeti ca orice date personale pe care le detinem despre dvs sunt incorecte sau incomplete, aveti dreptul sa solicitati sa vedeti aceste informatii, sa le rectificati sau sa cereti sa fie sterse, sa solicitati restrictionarea prelucrarii sau sa va opuneti prelucrarii si de asemenea aveti dreptul la portabilitatea datelor . Pentru exercitarea acestor drepturi va rugam sa ne contactati la contact@aqua-healthy.ro
De asemenea puteti contacta sau depune plangere la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal la www.dataprotection.ro .
Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal

Adresa: Adresa: Str. Cluj, Nr. 35, Oras Pantelimon, Judet Ilfov

Telefon: 0726 915 501

E-mail: contact@aqua-healthy.ro